Carte

Cum să publici o carte: optiuni, idei, sfaturi

Posted on

Dacă ești scriitor, visător sau crezi că ai ceva important de spus lumii întregi, atunci te-ai gândit cel puțin odată să publici o carte. Ideile tale trebuie să se facă auzite. Dar, de la redactarea unor pagini (care este o realizare uriașă în sine) și până la prezentarea acestora în fața publicului este un drum lung.

Industria de carte din România este oricum deficitară față de alte state membre europene, chiar dacă s-a dezvoltat mult mai bine în ultimii ani. Iar pentru începători, să intri și să fii primit în această industrie poate fi cu adevărat o provocare. Dar noi suntem aici pentru a clarifica procesul publicării unei cărți în 2022.

În acest ghid cuprinzător, vei găsi sfaturi concrete, resurse de publicare și toate îndrumările profesionale necesare pentru publicarea cărții tale.

Alege o direcție de publicare

Poate te întrebi ce înseamnă o direcție de publicare. Având în vedere oportunitățile infinite de astăzi, un autor poate alege cum să fie publicat. Desigur, nu există o modalitate corectă sau greșită în această direcție. Pașii din acest ghid ar trebui să fie văzuți ca modele de bune practici, mai degrabă decât acțiuni necesare, obligatorii.

Acestea fiind spuse, direcția de publicare pe care o alegi îți va afecta în mod inevitabil cariera de scriitor, dar nu într-un sens negativ. Pentru început poți alege între 3 rute de abordare:

  • Publicarea cărții pe cont propriu;

Principalul avantaj de care te bucuri atunci când publici o carte pe cont propriu este că ai control complet asupra procesului creativ, cum ar fi alegerea coperții. Totodată, timpul de publicare este mult mai rapid pentru că nu trebuie să depinzi de o echipă editorială care îți înaintează cererea de publicare atunci când au timp.

Mai mult, publicarea cărții pe cont propriu îți aduce un comision mai mare atât pentru cărțile printate, cât și pentru e-book-uri.

Desigur, există și câteva dezavantaje. Spre exemplu, vei deveni responsabil pentru toate costurile de producție și promovare, iar eligibilitatea pentru a fi considerat un autor bestseller este mult mai mica. Vestea bună este că oricând poți accesa un credit online cu buletinul pentru acoperirea acestor cheltuieli.

  • Publicarea cărții la o editură locală;

Va fi mult mai ușor să stabilești o legătură interpersonală cu o echipă editorială mai mică decât în cazul publicațiilor mari. Varianta de a-ți publica cartea la o editură locală este ideală dacă adresezi paginile unui public de nișă, cum sunt cărțile de educație financiară.

Dezavantajele în acest caz se referă la reducerea controlului asupra procesului creativ față de publicarea pe cont propriu și o notorietate mai scăzută față de publicarea la o editură recunoscută internațional, cum este Humanitas.

  • Publicarea cărții la o editură recunoscută național.

Carte si premiu

Dacă vrei să lași procesul creativ vizual pe mâna specialiștilor, atunci această direcție de publicare ți se potrivește mănușă. Publicarea la o editură recunoscută național ușurează, de asemenea, distribuția în librăriile fizice și în depozitele magazinelor online.

Totodată, ai parte de mai multă publicitate comercială și poți chiar câștiga un prestigiu literar în rândul scriitorilor contemporani.

Singurul dezavantaj care poate face diferența de alegere în acest caz este timpul îndelungat pentru publicare. De obicei, acest interval se situează între 1 și 2 ani de la ultimele editări realizate pe manuscrisul transmis editurii.

Orice direcție de publicare ai alege pentru comercializarea cărții tale, s-ar putea să ai nevoie de un sprijin financiar din partea echipei Viaconto.ro.

Formatarea cărții pentru publicare

Toți pașii următori depind de direcția de publicare aleasă.
După ce ai revizuit manuscrisul și i-ai intentat editările finale, ești gata să formatezi documentul și să-l organizezi așa cum dorești: cu titluri sau numere de capitole, text aliniat, dimensiunea fontului și numerotarea paginilor în stilul potrivit.

Aceste acțiuni de formatare standardizate sunt cruciale indiferent dacă vrei să fii un autor auto-publicat sau transmiți manuscrisul unei edituri. Până la urmă, o impresie bună se creează printr-o carte formatată profesional.

Dacă publici cartea pe cont propriu, pregătirea și formatarea devin două procese mai puțin complicate. Atunci când îți alegi platforma de auto-publicare, cu siguranță vei găsi un model („template”) de formatare acceptat.

Dacă apelezi la o publicație specializată, tot ce ai nevoie este să formatezi manuscrisul într-un mod standardizat, lizibil. Poți transmite, de asemenea, adnotări pe text în legătură cu direcția de formatare pe care vrei să o adopte echipa editorială.

Proiectează o schiță/copertă de carte

Schita coperta carte

Chiar dacă ești bun sau nu la partea de design, ai în minte ideea principală care vrei să fie expusă pe copertă. Coperta cărții oferă cititorilor o primă impresie vitală asupra conținutului, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă impact instant și să atragă publicul țintă.

Coperta cărți poți să o realizezi pe cont propriu, să apelezi la un prieten grafician sau la o echipă specializată căreia să-i prezinți ideile.

Redactează o descriere a cărții

Asemenea coperții, descrierea cărții este un alt factor major care-i determină pe cititori să-ți cumpere cartea. Din fericire, acest lucru poate fi mai ușor de realizat decât design-ul coperții, întrucât ești deja scriitor.

Iata cateva sfaturi despre cum să redactezi descrierea cărții luând în considerare impactul:

  • Agață cititorii cu un headline asemănător titlurilor de presă;
  • Oferă o scurtă descriere a conflictului central sau, dacă ai scris o carte de nonficțiune, adaugă conceptele de bază pe care le-ai acoperit în paginile redactate. Nu uita să introduci intriga sau ideea principală a cărții!
  • Lasă cititorilor senzația de a dori să citească mai mult. Pe scurt, lasă-i cu sufletul la gură! Poți să închei descrierea cu o întrebare, un indiciu despre conținut sau o răsturnare de situații – răspunsul îl vor găsi doar dacă citesc întreaga carte!

Iată, deci, cum doar în câțiva pași ești gata să publici o carte. Probabil acest proces va dura mult mai puțin decât redactarea în sine a conținutului cărții. Dar totodată, procesul de publicare poate fi influențat de mai mulți factori externi pe care nu-i poți controla, cum este criza financiară

În altă ordine de idei, publicarea unei cărți va fi întotdeauna o întreprindere complexă, indiferent dacă alegi auto-publicarea sau nu. Poate necesita o organizare la fel de bine pusă la punct ca în cazul renovării apartamentului! Vestea bună este că, dacă ai ajuns până la finalul articolului, probabil ți-ai clarificat și ai găsit soluțiile de publicare potrivite pentru tine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *